„Les Trois Grâces”, de Mircea Eliade: arta poetică eliadescă. Impresionant imn de slavă, către neamul românesc

A-PRELIMINARII PRUDENTE…
Am ajuns la un text pe care, de obicei, marile lucrări critice îl ocolesc – iar cele mici nu fac excepţie…

Eugen Simion, care are, indiscutabilul merit de a-i fi editat (şi postfaţat) lui Eliade, în România anului 1981, o carte foarte reprezentativă pentru proza acestuia – În curte la Dionis – afirmă, într-un articol din ziarul Ziua, din 3 aprilie 2007, că, pe atunci, „statutul lui Eliade în România era, în continuare, nesigur. Nesigur politiceşte. Prozatorul avea, în conducerea PCR, un mare şi incoruptibil duşman, Gogu Radulescu, un om, altminteri, cultivat şi cu multe simpatii în viaţa culturală. Pe Eliade nu-l putea însă ierta în nici un chip, pentru nu ştiu ce declaraţie făcută în anii ’30. Am discutat, într-o împrejurare oarecare, acest subiect cu personajul citat mai sus şi mi-am dat repede seama ca idiosincraziile sunt grele şi de nereconciliat. Nu era singurul care manifesta aprehensiuni faţă de cazul Eliade, asa că nu puteai fi niciodată sigur că un studiu predat azi la editura poate să apară în anul viitor, cum s-ar fi cuvenit. Putea interveni totdeauna ceva şi numele lui Eliade sărea din sumar. >>>>>continuarea aici>>>>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: