~„Limitele fericirii… poliţiste“

Cotidianul, 16 octombrie 2007:… O data pe lună, în jur de 50 de poliţişti din Bucureşti merg în Strada Iuliu Valaori, din apropiere de Hala Traian, la întâlniri religioase. O sală imensă îi reuneşte pe oamenii în uniforme, de diverse confesiuni – baptişti şi ortodocşi. E locul în care politiştii membri ai Asociaţiei Poliţistilor Creştini îşi mărturisesc <<experienţele cu Dumnezeu>>. Organizatia are in toata tara cam 500 de membri si a scos o carte in doua volume care se cheama „Politisti pentru Hristos” si cuprinde texte scrise de membrii asociatiei. Cartea a avut un tiraj de 20.000 de exemplare si a fost tiparita cu ajutorul unor donatii din strainatate.

Baptistul Vasile Oniga, unul dintre cei mai vechi membri, spune ca <<întâlnirea cu Dumnezeu>> a avut-o după ce fratele său a fost condamnat la închisoare pe nedrept, pentru o crimă pe care nu a comis-o. <<Numai credinţa în Dumnezeu m-a ajutat să trec peste asta>>, spune Oniga. Pensionar din anul 2005, Oniga îşi aminteşte cum le vorbea colegilor şi hoţilor despre Dumnezeu, atunci când era comisar activ, şi cum hoţii au mărturisit furturile după ce i-au ascultat predica. (…) Subcomisarul Costel Ivaşcu, şeful Serviciului Ordine Publică de la Secţia 20, mărturiseşte în carte că, după prima slujbă de la Biserica Evanghelică Română, a avut o reacţie ciudată: <<Bucuria mea era fără margini. În drumul meu spre metrou, am început să sar într-un picior. Simţeam că plutesc, simţeam că sunt liber, fără povara păcatelor pe care o purtasem multă vreme pe umerii mei…>>”.

 …Doamne, ce fericire a dat peste Neamul Românesc! S-a procopsit cu Asociaţia Miraculoşilor Poliţişti Creştino-Baptisto-Evanghelişti!

Pur şi simplu, îmi vine şi mie să plâng… – d-apoi bieţilor găinari şi borfaşi, obiecte ale miracolelor Poliţiei Predicatoare Creştino-Baptisto-Evangheliste!

Păi cum, vezi dinaintea ta câtumai huiduma de curcan, cu şapcă şi epoleţi – şi, în loc să-ţi urle din rărunchi: “Băi, acesta, mucles că eşti arestat, tu-ţi…”etc. etc. –  începe să-ţi psalmodieze, cu lacrimi cât pumnul, în gât şi-n ochi: “Aleluia! Pocăieşte-te, nepreţuită oiţă rătăcită  a Domnului! Aleluia!” …Impresionant! Dă-râmător…

 

Păi, să nu te-apuce fiorii mistici ai groazei?! Tu ziceai că, gata, copoiul de pază al baştanilor mafioto-guvernamentalo-parlamentaro-prezidenţiali te-a-nhăţat, cu toţi colţii lui deodată – şi el, câtumai melianul de copoi/dulău, plânge şi cântă, în la minor, în faţa ta…”Aleeeluuuiaaa!”…A-a-absolut dă-râmător…

…O singură nedumerire am: dragi Poliţişti Creştino-Baptisto-Evanghelişti – de ce nu vă duceţi, cu harurile voastre predicatoare, să-i exorcizaţi şi prohodiţi, întâi, pe baştanii ăia mari, şi nu întîi pe amărâţii de borfaşi ori găinari?!…

Nu zic, miracol şi taină înfricoşată e să determini pe un găinar „fără spete” (guvernamentale…) să-şi mărturisească păcatele (…dar parcă mai miraculos mi s-ar părea să-l faceţi să nu reitereze păcatul…) – …dar de ce nu v-a fulgerat prin mintea şi sufleţelul vostru atât de simţitor, de mântuitori ai societăţii româneşti, să treceţi, întâi, pe la năpăstuiţii de Remeş şi Mureşan… – poate-i vedeam, în direct, la televiziunea naţională, stând în genunchi şi scâncind, pe sacre melosuri psalmodice: „Aleluia! Am furat! Caltaboşul şi-un cârnat! Aleluia! Am luat mită! Caltaboş, tu, grea ispită! Aleluia! …-Am degustat / Palinca, pe nemâncat! Aaaleeeluuuiaaa…”

Ori, de ce nu, să treceţi pe la procurorii  CSM, cei care-au dat verdict de …pagubă ZERO!…dlui Băsescu, după ce tot ei dăduseră, pe postul TVR 1, veste despre „gaura” de cca. 300 de milioane de euro…, din partea celui cu probleme…plutitoare: „Aleluia! Am minţit! Ţara el şi-a păgubit!…Noi numai l-am linguşit! Aleeeluuuiaaa…”

Şi, de ce nu, să fi trecut sfinţiile voastre predicator-miraculoase, cu psalmii voştri, pe la însuşi…”jupânul”…Băsescu… – determinând, în conştiinţa sa, o remuşcare de vârtelniţă şi de gradul 9 (pe scara Richter…), prin care să ajungă a rosti, printre suspine întretăiate, sughiţuri „non-ebrietare” şi lacrimi de ne-crocodil: „Aleluia! Am furat! Domnul fie lăudat! Aleluia! Am smardit! Toată flota am pitit! Vasele eu le-am tăiat/La fier vechi că mi le-am dat/ Euroi am fraudat! Aaaleeeluuuiaaa…”…Şi toate astea, fără „sos de rânjet prezidenţialo-golănesc”…

…Aud că sfinţiile voastre baptisto-evangheliste vreţi să veniţi şi prin şcoli, să-i „pocăiţi” şi pe elevii noştri…(chiar aşa: ce infractori mai mari are Ţara Românească, decât puii de român?! …). Adică noi, ortodocşii, să scoatem  (…”toleranţi”, nu?!) icoanele din pereţii claselor, şi să vă punem, în locul lor, pe sfinţiile voastre poliţiste, nu?!…nici nu se putea mai potrivite icoane, pentru un stat precum al nostru, care urmează linia „bush-ită”, a suspendării drepturilor omului, pe linia Washington-Londra-Bucureşti, de după 11 septembrie 2001…

Nu, nu…Vă mulţumim pentru prevăzuta/prorocita dvs. osteneală (noi am anunţat-o de mai bine de-un an, dar nu ne-a prea crezut lumea… – ce să-i faci, ţopârlani de români necredincioşi, care abia aşteaptă „catehizarea” baptisto-evanghelistă…) – dar nu face pentru ca să…

Dacă preoţii şi monahii noştri ortodocşi (…”buhoşi şi bărboşi”, cum le ziceţi sfinţiile voastre… – şi nu numai…), prin rugăciunile lor cu har, greu se-mpotrivesc demonilor din şcoli (droguri, violenţă etc. – pe care le-au importat tocmai de la cei care, acum, vă trimit la noi, să ne mântuiţi…) – mi-e că predicile, eminent retorice,  ale domniilor voastre         ( …predici care nouă ne miros, de la o poştă, mai mult a CONVERTIRE, decât a POCĂIRE… – deh, New Age-ul să şomeze?! – n-ar fi nici etic, nici… „estetic”…!!!) – vor stârni şi alţi demoni, mai mari şi cu efect al „muncii/lucrării” de mai lungă durată, decât în cazul bieţilor borfaşi pocăiţi…Pentru că elevii şcolilor sunt, nu-i aşa?! – „viitorul oricărei ţări”…

Noi ştim, da, ştim bine: avem limite înspăimântătoare, în concepţiile şi comportamentul nostru…Dar şi domniile/sfinţiile voastre tunător-predicatoare trebuie să/că aveţi limite… –  limitaţi-vă, rogu-vă, la borfaşii de prin puşcării…Că, oricum, tot pe-acolo se vor întoarce, la iarnă, de frig şi de lipsă de „haleală” …”la suprafaţă”…Aşa că, niciodată, nu veţi fi lipsiţi de „obiectul muncii”…

…Vă anunţăm, în treacăt, că, pe linie de minister „adomniţesc” (recte: MEC…) s-a pus de-o regulă interioară: înafară de ora de Religie, niciun profesor de altă materie decât Religia n-are voie să afirme concepţia creaţionistă despre lume… – şi, evident, este obligat s-o impună pe cea evoluţionist-darwinistă…despre „mama noastră – GORILA”…

Şi-atunci, mă gândesc şi eu, ca fraierul: Ministerul de Interne este mai „tolerant” cu predicatorii poliţişti –  decât MEC-ul, cu profesorii, să zicem, de Română…?! De ce, oare?! Nu cumva scopul real, cel clocit pentru şcoli… – a început „să se-ncălzeacă”/antreneze, întru „ouat”, în/prin puşcării?!(unde s-ar putea să vină, spre găzduire forţato-guvernamentală, cine cu gândul n-aţi gândi…sau aţi gândit-o, deja?! – …profesorii ne-ascultători de „regulamente adomniţeşti”…). N-ar fi o mişcare proastă deloc, domnilor „mântuitori”…: „Prin ocolire, tot mereu, către <<inima>> duşmanului neîmpăcat!!!”…

prof. dr. Adrian Botez

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: